Sursele ProSport au aflat care este transferul cu care Rapid vrea să îl înlocuiască pe Horațiu Moldovan, dacă titularul naționalei României e vândut în iarnă! Este vorba despre Ionuț Gurău, fotbalistul lui Adrian Mititelu de la FC U Craiova. Deși este dorit de giuleșteni și se află în fruntea listei de preferințe, goalkeeperul în vârstă de 24 de ani are o mare problemă.
Horațiu Moldovan a avut evoluții excelente în tricoul naționalei României și își dorește să plece în iarnă de la Rapid, iar giuleștenii au identificat transferul cu care să îl înlocuiască.
Sursele ProSport susțin că rapidiștii ar fi pus ochii pe Ionuț Gurău, goalkeeperul de 1,98 metri înălțime al celor de la FC U Craiova.
Staff-ul tehnic al vișiniilor îl consideră pe jucătorul lui Mititelu o soluție foarte bună de a suplini eventuala despărțire de Moldovan, dar a identificat și un mare minus al acestuia: jocul de picior destul de deficitar. Tocmai din această cauză, Ionuț Gurău nu a fost un titular incontestabil la FC U Craiova în acest sezon, el luptându-se pentru poarta echipei lui Mititelu cu mai tânărul Robert Dimitrie Popa, în vârstă de 20 de ani.
Totuși, potrivit surselor ProSport, Gurău rămâne prioritatea Rapidului în cazul în care Moldovan va primi o ofertă de nerefuzat din străinătate.
În 6 partide a apărat Ionuț Gurău poarta celor de la FC U Craiova în actuala stagiune, 5 din Superliga și una din Cupa României, nereușind nici măcar într-un meci să termine fără gol primit. În totalul de 6 partide disputate, Gurău a încasat 9 goluri.
Cota de piață a lui Ionuț Gurău este de 600.000 de euro, potrivit Transfermarkt. El a fost crescut de Academia Hagi, iar în carieră a mai jucat pentru Farul, Gloria Buzău, Daco-Getica și Unirea Slobozia.
Rapid s-ar putea vedea obligată să facă o ofertă pentru a-l transfera pe Ionuț Gurău de la FC U Craiova, deoarece titularul Horațiu Moldovan pare tot mai aproape de obținerea unui transfer important.
Portarul echipei naționale are o clauză de reziliere stipulată în contractul cu Rapid, iar suma nu este una de speriat pentru cluburile puternice ale Europei. Daniel Niculae a spus că este vorba despre o sumă mai mare decât cea de 800.000 de euro vehiculată în presă, dar nu a oferit detalii concrete.
Totuși, potrivit ultimelor informații apărute în presa din România, Horațiu Moldovan ar fi la un pas să se transfere de la Rapid: Dinamo Zagreb, campioana Croației din sezonul 2022 – 2023, ar fi gata să îi achite clauza de reziliere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER